Umbrele Iubirii
Acest articol este o lucrare originală și este protejată prin legea dreptului de autor. Orice utilizare, reproducere, distribuire sau divulgare a acestui text fără permisiunea expresă a autorului este strict interzisă. Toate drepturile sunt rezervate.
Ana își aranja buclele blonde în oglindă, ascunzându-și emoțiile în spatele unui zâmbet ușor. Studioul era plin de lumina blândă a soarelui de după-amiază, reflectată de decorurile calde și elegante. Atmosfera părea relaxată, dar între ea și Radu plutea o tensiune abia perceptibilă, o conexiune care devenea din ce în ce mai intensă cu fiecare ședință foto.
Îl observase încă din prima zi — calm, carismatic, cu un aer detașat, dar plin de pasiune în munca lui. Era genul de bărbat care știa exact cum să scoată la lumină frumusețea din orice model. Dar, în mod inexplicabil, atunci când Radu îi dădea ei indicații, privirea lui părea să rămână mai mult timp pe chipul ei decât ar fi fost necesar. Iar Ana, deși încerca să ignore, nu putea să nege că acel bărbat o fascina. Dar Radu era căsătorit. Știa asta din discuțiile banale pe care le avuseseră la început. Încercase să își înfrâneze sentimentele, dar de fiecare dată când se întâlneau, atracția devenea tot mai greu de ignorat.
„Pregătită?” întrebă el, ridicând camera la ochi. Tonul lui era profesional, dar Ana simțea că ceva nevăzut pulsa între ei.
„Da, sunt gata,” răspunse ea, dar inima îi bătea cu putere.
Ședința foto începu, iar clipele se scurgeau rapid. Fiecare cadru era o nouă scuză pentru Radu de a se apropia de ea, iar fiecare atingere ușoară a mâinilor lor părea să aibă un impact electric. La un moment dat, în timp ce îi ajusta postura, mâinile lor se atinseră pentru câteva secunde mai mult decât ar fi trebuit. Ana își retrase mâna rapid, simțindu-și obrajii înroșiți.
După ședință, stăteau pe o bancă din parc, luând o pauză. Discuția decursese natural, despre carieră, călătorii și amintiri din copilărie. În mod surprinzător, Radu părea tot mai relaxat în preajma ei.
„Știi, Ana, niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să mă conectez atât de ușor cu cineva într-un studio,” îi zise el într-un moment de sinceritate, privindu-i profilul luminat de soare. „De obicei, totul e mecanic, dar cu tine… e diferit.”
Ana simți cum cuvintele lui îi încălzesc inima, dar în același timp, un val de neliniște o cuprinse. Era periculos să audă astfel de lucruri de la un bărbat căsătorit, dar nici ea nu mai putea nega ceea ce simțea.
Zilele treceau, iar ei continuau să se întâlnească pentru ședințe foto. Întâlnirile deveniseră o parte importantă a rutinei lor, dar și ceva ce amândoi așteptau cu nerăbdare. În afara studioului, Radu începu să îi propună să ia prânzul împreună, „ca doi prieteni”. Fiecare întâlnire părea o scuză pentru a petrece mai mult timp împreună, fără a admite în mod deschis ce simțeau.
La una dintre aceste întâlniri, într-o cafenea elegantă din centrul orașului, conversația alunecă într-o zonă mai personală. După câteva momente de tăcere, Ana simți că tensiunea devenea insuportabilă.
„Radu, nu știu cât de bine este pentru noi să continuăm așa. Știi bine că între noi este mai mult decât o prietenie.”
Radu o privi lung, studiind fiecare trăsătură a chipului ei, încercând să își ascundă lupta interioară. „Știu, Ana. Îmi dau seama că ceea ce simt pentru tine nu mai e ceva nevinovat. Dar nu știu cum să gestionez asta. Sunt căsătorit, dar…”
Se opri brusc, ca și cum nu putea continua să rostească adevărul. Ana îl privi fără a spune nimic, dându-i timp să își adune gândurile.
„Nu mai e cum a fost la început cu Andreea,” continuă el, aproape șoptit. „Căsnicia noastră e… plată, lipsită de viață. Dar asta nu înseamnă că nu îmi pasă de ea. Doar că, în ultima vreme, simt că mă îndepărtez tot mai mult de ceea ce am avut.”
Ana oftă adânc, încercând să își adune curajul pentru a spune ce simțea.
„Radu, nu vreau să fiu o complicație în viața ta. Dar nu pot nega că te iubesc.”
Radu se ridică de la masă și veni lângă ea. O privi în ochi, iar apoi îi atinse mâna. Tensiunea dintre ei era irezistibilă. În acea clipă, știu amândoi că nu se mai puteau întoarce înapoi.
Săptămânile care urmară deveniseră un joc tăcut între pasiune și rațiune. Se vedeau tot mai des sub pretextul unor colaborări profesionale, dar adevărul era că amândoi căutau momente de intimitate în care să fie doar ei. Într-o după-amiază, după o altă ședință foto, Radu o invită să facă o plimbare prin parc. O scuză banală, dar acea plimbare se transformă în prima lor noapte împreună.
Ajunși într-o parte retrasă a parcului, unde liniștea era absolută, se așezară pe o bancă, iar Radu se întoarse către ea.
„Ana, nu mai pot. M-am îndrăgostit de tine, fără să vreau. Încerc să nu mă gândesc la asta, dar devine imposibil. De fiecare dată când nu sunt cu tine, te caut în gândurile mele.”
Ana nu știa cum să răspundă. Își simțea inima bătând sălbatic. De fiecare dată când erau împreună, dorința creștea, dar știa că era o iubire condamnată din start.
„Și ce o să facem, Radu? Nu putem continua așa la nesfârșit.”
„Voi divorța,” spuse el cu hotărâre. „Am vorbit deja cu Andreea. Știe că nu mai suntem ceea ce am fost și că am încercat să salvăm relația noastră, dar nu mai merge. M-am decis. Te vreau pe tine.”
Ana îl privi surprinsă. Nu se așteptase ca el să ia o decizie atât de radicală. Deși îi spusese că o va face, nu crezuse cu adevărat până în acel moment. În tăcerea parcului, singurul zgomot era al bătăilor rapide ale inimii ei. Se simțea prinsă între fericire și teama că ceea ce se întâmpla era prea frumos pentru a fi adevărat.
„Radu… chiar ești sigur că asta vrei?” întrebă ea, cu o voce tremurândă.
„Da, Ana. Sunt sigur. Te iubesc, iar asta nu mai e doar o simplă atracție. E mai mult. Mult mai mult. Nu mai pot trăi fără tine.”
Din acel moment, lucrurile păreau să se îndrepte spre un deznodământ clar. Radu își începuse procedurile de divorț, iar întâlnirile dintre ei deveniseră și mai intense. Mesajele pe care și le trimiteau în toiul nopții erau pline de declarații de dragoste, dorință și promisiuni pentru viitor. Ana se simțea mai vie ca niciodată, dar în adâncul sufletului, o umbră de îndoială continua să o bântuie. Totul părea să meargă prea bine.
Într-o seară caldă de vară, Radu o invitase pe Ana la un restaurant cochet, ascuns pe o străduță liniștită. Lumina lumânărilor din jur, muzica discretă și mirosul îmbietor al florilor de iasomie creeau o atmosferă magică. El îi ținea mâna ușor, fără să spună nimic pentru câteva clipe. O privea fix, de parcă încerca să își graveze chipul ei în memorie.
„Ana, în seara asta vreau să fie doar despre noi. Fără gânduri grele, fără probleme,” spuse el, zâmbindu-i cald.
Ana zâmbi înapoi, dar nu putea să ignore sentimentul că acest moment era prea perfect. În acea seară, pentru câteva ore, ei erau singuri în lume, fără constrângeri și fără complicații. După cină, se plimbară pe străzile pietruite ale orașului, strâns lipiți unul de celălalt, în timp ce lumina felinarelor scălda clădirile vechi în nuanțe aurii.
O dată ajunși în apartamentul ei, tensiunea care îi cuprinsese toată seara explodă într-un moment electrizant. Radu o privi adânc în ochi, iar Ana simți cum inima îi tresalta în piept, vibrând în acord cu dorința nestăvilită care se acumula între ei. Fără a rosti o vorbă, se apropiară, iar privirea lui intensă îi aprinse o flacără în interior.
Se sărutară cu o pasiune care părea să sfideze timpul, buzele lor întâlnindu-se într-un dans amețitor. Fiecare sărut era o descoperire a unei lumi noi, un amestec între dorință și nevoia profundă de a fi împreună. Ana simțea cum fiecare atingere a lui Radu era ca un fior care îi străbătea trupul, transformând-o într-o ființă plină de vibrații și anticipare.
Radu o cuprinse strâns, iar în acel moment, Ana își dădu seama cât de mult își dorea să fie aproape de el. Părul ei cădea în valuri mătăsoase pe umeri, iar el îi strângea ușor talia, aducând-o mai aproape, de parcă ar fi vrut să o înghită. Răsucind cu delicatețe o şuviță de păr care îi căzuse pe frunte, el îi mângâie obrazul cu degetele, iar Ana simți cum o căldură intensă îi străbătea fiecare fibră a corpului.
Lumina blândă a lămpii se refracta pe chipurile lor, aducând la viață fiecare detaliu al acelei nopți. Muzica de fundal părea să se estompeze, lăsând loc pulsului rapid al inimii Anei. Se sărutau cu o intensitate crescândă, fiecare mișcare între ei devenind din ce în ce mai pasională. Radu începuse să îi dezvăluie cu delicatețe umerii, îndepărtându-i bluza de mătase care îi cădea cu eleganță, lăsându-i pielea expusă, strălucind sub lumina slabă.
Ana simți o explozie de fior în momentul în care materialul ușor se desprinse de corpul ei, iar mâinile lui Radu își găsiră drumul pe pielea ei, lăsându-i un parcurs de căldură și dorință. Degetele lui se plimbau cu delicatețe pe spatele ei, iar Ana se lăsa în voia acelei atingeri, în timp ce respirația îi devenea tot mai rapidă.
Se pierduse în moment, uitând de tot ce le-ar fi putut strica bucuria. Radu o îmbrățișă ferm, dar blând, iar Ana se lăsă purtată de acest sentiment, simțindu-se dorită, apreciată. Fiecare atingere a lui pe pielea ei era ca un dans erotic, o invitație de a explora mai adânc adâncurile dorinței.
Îi simțea căldura, fiecare fibră a corpului său reacționând la atingerea lui. Ana își lăsă capul să-i cadă pe umărul lui, iar el o sărută ușor pe frunte, dar în același timp, o căuta cu privirea, ca și cum ar fi dorit să îi pătrundă în suflet. Cu fiecare îmbrățișare, hainele păreau să cadă, lăsând loc pielea lor să se întâlnească, să se descopere. Ana își dădu jos fusta, lăsând-o să cadă ușor la picioarele ei, dezvăluind picioarele ei delicate, iar Radu îngenunche pe lângă ea, admirând frumusețea ei.
În acea noapte, erau doar ei doi, pierduți într-o lume a dorinței intense și a iubirii neîngrădite. Ana simți că se topise în brațele lui, iar toate fricile și nesiguranțele se evaporau, lăsând loc unei iubiri care părea că va dăinui veșnic.
În acele momente, se simțea completă, ca și cum fiecare parte a ei s-ar fi unit cu el, iar dorințele lor se împleteau într-o simfonie de sentimente care nu mai cunoșteau limite. Totul era intens, totul era real, iar Ana își dorea ca acel moment să dureze o eternitate, într-o îmbrățișare pasională, în care hainele cădeau și sufletele se ridicau.
Dimineața, soarele intra pe fereastra deschisă, luminându-le chipurile adormite. Ana se trezi cu un zâmbet pe buze, dar simțea deja lipsa lui Radu. El plecase în toiul nopții, iar amintirea nopții petrecute împreună încă îi încălzea inima. Însă, pe lângă bucuria intensă pe care o simțea, în adâncul sufletului său, o voce șoptea că ceea ce făcuseră era imoral. Radu era căsătorit, iar legătura lor, deși profundă și pasională, purta în ea o umbră de vinovăție. Cu toate acestea, Ana nu se simțise niciodată mai fericită, ca și cum întreaga ei existență fusese iluminată de acea iubire interzisă.
Dar acel sentiment de pace avea să dispară rapid.
La scurt timp după ce își bău cafeaua, telefonul vibra pe noptieră. Privi ecranul și văzu numele lui. Un fior rece îi străbătu spatele înainte chiar să deschidă mesajul. Se întreba ce ar putea fi atât de urgent încât să îl deranjeze în această dimineață atât de frumoasă.
„Andreea e bolnavă. Are cancer. Nu pot să o las acum, Ana. Îmi pare atât de rău.”
Cuvintele se derulau în mintea ei ca un coșmar. Lumea Anei se prăbuși sub povara acelui mesaj, iar inima îi fugea de teamă. Lacrimile îi curgeau necontrolat, neștiind ce să facă. Într-o clipă, tot ce părea a fi perfect s-a transformat într-un haos de emoții contradictorii. Oricât de mult îl iubea, nu putea fi acea persoană care să-l forțeze să-și abandoneze soția în mijlocul unei lupte atât de grele.
Se simțea prinsă într-un labirint de durere și confuzie. Radu îi adusese fericirea, dar acum îi aducea și cea mai cruntă realitate. „Cine sunt eu să intervin în viața lui?” se întrebă ea, frustrarea și tristețea amestecându-se în sufletul ei. După zile de chin și lacrimi, îi scrise un mesaj scurt și dureros.
„Te iubesc, dar nu mai pot trăi așa. Ai grijă de ea.”
Apăsă „trimite” și simți cum o greutate imensă îi cade de pe umeri, dar în același timp, o durere imensă îi străpungea sufletul. Lăsă telefonul deoparte și privi pe fereastră, întrebându-se dacă vreodată avea să mai fie la fel.
Lacrimi amare îi umeziră din nou ochii, dar știa că luase decizia corectă.Se simțea sfâșiată, dar în același timp eliberată.
Se uită pe fereastră, contemplând soarele care strălucea afară, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar înăuntrul ei, totul se schimbase. Iubirea și durerea se împleteau într-un dans complicat, lăsând-o confuză și devastată. Ana știa că viața ei nu mai putea fi la fel. Lumea Anei se prăbuși sub povara acelui mesaj. Tot ce clădiseră împreună, toate speranțele ei, toate promisiunile se destrămau într-o clipă. Lacrimile îi curgeau necontrolat pe obraji, iar mintea îi era un haos. Îl iubea atât de mult, dar știa că nu putea să-l forțeze să o părăsească pe Andreea într-un asemenea moment.
O explozie de emoții o copleși. Își amintea fiecare sărut, fiecare noapte în care visa la o viață împreună cu Radu. Dar în acea secundă, totul părea greșit. Nu putea să fie „cealaltă femeie” în mijlocul unei tragedii.
Cu inima zdrobită, Ana plecă din oraș. Milano deveni noul ei refugiu, un loc unde își putea continua cariera de model și unde încerca să-l uite pe Radu. Dar amintirea lui era mereu acolo, la marginea gândurilor ei, chiar și când lumina reflectoarelor o învăluia în strălucire. Fiecare zâmbet pe care îl oferea în fața camerelor de fotografiat era un efort de a masca durerea din interior, un zid pe care și-l construise pentru a se proteja de amintirile unei iubiri interzise.
Timpul trecu, iar Ana se arunca în muncă pentru a uita. Își construise o carieră de succes, cu fiecare pas pe podium simțind că își redefinește identitatea. Cu toate acestea, nu reușea să umple golul din sufletul ei. **Știa că avea să-și amintească pentru totdeauna de el, de acel bărbat care îi schimbase viața cu atât de puțin.**
Însă, cea mai dureroasă amintire era cea a nopții lor de dragoste pasională, care le adusese în dar o ființă nevinovată. La început, gândul că purta în ea un copil o umplea de fericire, dar pe măsură ce realitatea o învăluia, se trezi cu un sentiment copleșitor de teamă și nesiguranță. Cum putea să continue cariera în acest mediu atât de solicitant, purtând în ea o poveste atât de complexă?
Ana își petrecea zilele în studiouri de modă și pe podiumuri, dar noaptea, în intimitatea apartamentului său, se confrunta cu dilema ei. În fiecare seară, privind reflexia din oglindă, își dădea seama că urma să devină mamă, dar și că Radu nu va fi alături de ea. Acceptarea acestei realități era o bătălie continuă, iar lacrimile îi inundau obrajii atunci când se gândea la el, la ceea ce ar fi putut fi.
Se gândea cum ar fi fost să împărtășească acea bucurie cu Radu, cum ar fi fost să-l vadă pe el îngrijindu-se de copilul lor, dar știa că aceste vise erau doar iluzii. Era singură în această aventură, iar frica de a deveni mamă fără sprijinul lui o învăluia. Își dorea atât de mult ca el să fie lângă ea, dar știa că nu putea să-l caute, că nu putea să-l roage să părăsească tot ce construise pentru a se alătura ei în acest nou capitol al vieții.
Ana își continuă cariera, dar cu fiecare pas pe podium, inima ei era cuprinsă de o tristețe profundă. Gândurile ei se îndreptau constant spre Radu, spre momentele fericite și către noaptea aceea, când totul părea să aibă sens. Iar acum, în mijlocul unei vieți pline de strălucire, ea se simțea mai singură ca niciodată.
La doi ani după ce plecase din viața lui Radu, într-o cafenea din centrul aglomerat al Milanului, o voce familiară o opri din gânduri.
„Ana?”
Inima Anei se opri o clipă. Radu stătea în fața ei, aproape neschimbat, dar cu o expresie diferită. Ochii lui păreau mai obosiți, dar privirea lui încă păstra acea licărire care îi tăiase răsuflarea cu doi ani în urmă. Îi luă câteva secunde să se adune și să-și controleze bătăile accelerate ale inimii.
„Radu… ce faci aici?” întrebă ea, încercând să-și ascundă emoțiile, dar vocea îi tremura ușor.
„Am venit pentru un proiect fotografic. Dar, sincer, nu mă așteptam să te întâlnesc aici,” răspunse el, așezându-se lângă ea. Tensiunea din aer era palpabilă, ca un fir de ață subțire gata să se rupă.
Privirea lui se pierdu pe chipul ei, explorând fiecare detaliu pe care îl învățase pe de rost, dar care părea acum și mai intens. Ana se simțea vulnerabilă, iar amintirile nopții lor de iubire o invadau fără milă. „Cum ești?” întrebă el, dar întrebarea lui părea mai mult o formalitate, un pretext pentru a sparge tăcerea.
„Încerc să-mi continui viața,” răspunse Ana, cu un zâmbet forțat. „Lucrez mai mult ca niciodată.”
„Știu… am văzut câteva dintre ședințele tale foto. Ești fantastică,” îi spuse Radu, dar Ana simți cum aplauzele din spate se transformau într-o melodie tristă. Complimentele lui nu mai aveau același impact ca înainte; fiecare compliment era o adiere a unei iubiri pierdute.
„Îți mulțumesc,” răspunse ea, iar o tăcere grea se lăsă între ei. Radu o privea cu dor, dar Ana simțea un nod de neliniște în gât.
Se simțea copleșită de emoții și, fără să vrea, îi întoarse spatele. „Trebuie să plec,” spuse ea, simțindu-se incapabilă să continue conversația.
„Ana, te rog… mai stai puțin,” o imploră el, dar ea era deja pe drum spre ușă.
„Poate mâine,” zise Ana, simțind nevoia să se distanțeze, dar acceptând în același timp să se întâlnească din nou. „Mâine să vorbim.”
A doua zi, întâlnirea lor avu o turnură neașteptată. Atmosfera era electrică, iar tensiunea dintre ei creștea cu fiecare clipă. Odată ajunși la hotelul unde era cazat Radu, dorința pe care o ținuseră ascunsă izbucni în flăcări.
În camera luxoasă, cu lumina blândă filtrată prin draperii de mătase, fiecare detaliu părea să fie un martor al pasiunii lor. Radu se apropie de Ana, privindu-o cu o intensitate care o făcea să simtă fiori pe șira spinării. Fiecare sărut pe care și-l ofereau era ca o promisiune nespusă, o declarație a dorinței reprimate timp de atâția ani.
Ana se lăsă purtată de valul emoțiilor, simțind cum inima îi bate cu putere. Radu îi cuprinse fața în palmele lui, sărutând-o cu pasiune, iar Ana simți cum totul în jurul lor se evaporă. Își dezbrăcară unul altuia hainele, lăsându-se pradă nebuniei. Mâinile lui Radu explorau fiecare colț al corpului ei, iar respirațiile lor se împleteau, pline de dorință și fericire.
„Te-am dorit atât de mult,” îi șopti el între săruturi, iar Ana simți cum fiecare cuvânt îi arde pielea. O senzație de uimire și dorință o cuprinse, transformând fiecare sărut într-o explozie de pasiune. Radu o sărută cu intensitate, iar Ana se simți mai vie ca niciodată, ca și cum întreaga lume se restrângea la acea cameră, la acea secundă.
Se prăbușiră pe patul moale, iar Radu o îmbrățișa cu o forță care îi lua respirația. Fiecare atingere era electrizantă, iar fiecare clipă părea să dureze o eternitate. „Ești tot ce mi-am dorit,” îi murmura el, iar Ana simți cum inima îi explodează de bucurie.
Se lăsau purtați de valurile pasiunii, iar cuvintele șoptite deveneau tot mai intense, mai pline de dorință. „Nu vreau să ne mai despărțim,” îi spuse Radu, iar Ana simți cum totul se leagă, ca un vis devenit realitate.
Ana se simțea copleșită de intensitatea momentului, dar o umbră de vinovăție o urmări neîncetat. „Radu,” murmură ea, respirând cu greu. „Între noi este atât de complicat… Ce s-a întâmplat cu Andreea?”
Radu o privi cu o intensitate care o îngheță pe loc. „Am lăsat totul în urmă,” spuse el, dar Ana știa că nu era atât de simplu.
Radu o privi cu o intensitate care o îngheță pe loc. „Am lăsat totul în urmă,” spuse el, dar Ana știa că nu era atât de simplu. Într-o fracțiune de secundă, amintirile o cuprind, aducându-i în minte momentul în care decisese să plece din București.
Era o zi mohorâtă, iar Ana se simțea tot mai apăsată de greutatea unei iubiri imposibile. Tocmai când se pregătea să plece, ușa ei se deschise brusc, iar Andreea apăru în prag. Chipul ei era marcat de furie și dezamăgire. „Ana,” spuse ea, cu vocea tremurândă. „Trebuie să vorbim.”
Ana o privi cu neîncredere. „Ce vrei de la mine?” întrebă, încercând să-și ascundă frica.
Andreea păși înainte, și cu o voce tăioasă, continuă: „Radu nu este așa cum crezi. A avut multe escapade, multe cuceriri. Dar, de fiecare dată, s-a întors acasă.” Cuvintele ei erau ca niște săgeți, fiecare atingere a realității lovea cu o durere pe care Ana nu dorea să o recunoască.
„Îi pasă de mine!” răspunse Ana, dar tonul ei era mai mult o afirmație decât o convingere. „El m-a iubeste.”
„Iubește-te? Sau îți place să crezi că te iubește?” replică Andreea, cu un zâmbet amar. „Crede-mă, Ana. Trebuie să te protejezi. El nu este ceea ce pare.”
Acel moment de confruntare a fost momentul în care Ana a simțit că lumea ei se prăbușește. Fiecare cuvânt rostit de Andreea o făcea să se îndoiască de tot ceea ce știa, de tot ceea ce simțea. Când ușa s-a închis în urma Andreei, Ana a simțit că nu mai putea rămâne în București. Acea întâlnire, acele cuvinte, toate i-au dărâmat încrederea și i-au distrus iluziile.
Acum, în fața lui Radu, Ana se simțea prinsă între dorința arzătoare și temerile adânc îngropate. „Ești sigur că ai lăsat totul în urmă?” întrebă ea, cu o neliniște în privire.
Radu o privi intens, iar cuvintele lui păreau să răsune ca un ecou. „Ana, am lăsat totul în urmă. Andreea a mințit că este bolnavă în momentul în care i-am dat să semneze actele de divorț. A fost doar o manevră pentru a mă ține aproape, dar acum am înțeles că nu pot trăi în umbra unei minciuni.”
Ana simți cum un fior de neliniște îi străbate spatele. „Deci… totul a fost o manipulare?” întrebă ea, nevenindu-i să creadă.
„Da,” răspunse el cu sinceritate. „Am fost orb, Ana. Credeam că fac ceea ce trebuie, dar adevărul este că m-am lăsat prins în jocul ei. Acum vreau să fiu liber. Vreau să fiu cu tine.”
În acel moment, Ana simțea o fericire copleșitoare, dar, în același timp, conștientiza că trebuia să fie sinceră cu el. „Radu, trebuie să-ți prezint pe cineva. E important.”
Radu o privi cu confuzie. „Pe cine?”
Pe drumul spre casa Anei, tăcerea din mașină era apăsătoare. Fiecare dintre ei își analiza gândurile, emoțiile amestecate și neliniștile care îi urmau. Radu arunca ocazional câte o privire spre Ana, întrebându-se ce va urma. Ana își simțea inima cum bate cu putere, anticipând momentul în care va împărtăși vestea despre David.
Ajunși acasă, Ana își luă o clipă pentru a se pregăti. Se întoarse spre Radu, iar vocea ei tremura ușor când spuse: „E băiețelul meu. Are un an și cinci luni.”
Cuvintele ei căzură ca un trăsnet, iar Radu o privi cu o expresie de surpriză și dezamăgire. „Un copil? Adică, ceea ce tocmai s-a întâmplat între noi nu a însemnat nimic pentru tine?” întrebă el, convins că Ana își refăcuse viața fără el.
Ana simți cum inima îi bate mai repede. „Radu, am avut mereu lângă mine o parte din tine.”
Radu își ascunse fața în mâini, ca și cum ar încerca să proceseze vestea. „Ana… este… al meu?”
Privind adânc în ochii ei, confuzia și dezamăgirea din privirea lui începură să se transforme într-o ușoară căldură. „Cum îl cheamă?” întrebă el, cu o voce plină de emoție.
„David,” răspunse Ana, iar un zâmbet timid îi apăru pe față. „Și sper că, în ciuda tuturor, vei putea să-l îmbrățișezi, așa cum m-ai îmbrățișat pe mine.”
Radu se uită în jur, apoi, privirea lui reveni la Ana, iar un sentiment profund de dorință și speranță începu să-i umple sufletul. „Ana, nu știu ce va urma, dar vreau să fac parte din viața voastră.”
Ana simți cum inima îi tresaltă la aceste cuvinte. În acea clipă, simți că între ei renaște o legătură pe care nu credea că o va mai avea vreodată.
Acest articol este o lucrare originală, creată de Mihai Adina Georgiana și este protejată prin legea dreptului de autor. Orice utilizare, reproducere, distribuire sau divulgare a acestui text fără permisiunea expresă a autorului este strict interzisă. Toate drepturile sunt rezervate